Ordonanţă de urgenţă

La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a hotărât să dea printr-o „Lege Divină” fiecărei naţii câte două virtuţi. Astfel, El i-a facut :
– pe elveţieni – ordonaţi şi respectuoşi faţă de legi;
– pe nemti – disciplinaţi şi raţionali;
– pe englezi – perseverenţi şi studioşi;
– pe japonezi – muncitori şi răbdători;
– pe unguri – hotărâţi şi buni meseriaşi;
– pe francezi – culţi şi rafinaţi;
– pe spanioli – veseli şi ospitalieri
…şamd.

Când a ajuns la români, i-a spus îngerului consilier care şi nota:
– românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni..

Dupa ce a publicat-o în „Monitorul Celest”, îngerul a remarcat:
– Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuţi, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depăşi şi exploata pe toţi ceilalţi ?
– Aoleu, aşa e ! Ai dreptate ! Atunci să revenim cu o „Ordonanţă de urgenta”.
„Pentru că virtuţile Dumnezeieşti, odată acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez că nimeni nu va putea avea si folosi mai mult de două virtuţi, în acelaşi timp!”

Şi astfel, se explică de ce românii:
– care sunt inteligenţi şi cinstiţi, în nici un caz nu fac politică;
– cei care sunt cinstiţi şi fac politică, in mod sigur nu sunt inteligenţi;
– care fac politică şi sunt inteligenţi, categoric nu sunt cinstiţi.

Un comentariu

  1. bebe   •  

    :)) :)) =)) DA CAM ASA E DIN PACATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *