Eminescu la mare

eminescu2Vi-l închipuiţi pe Eminescu la mare fãcând baie? De ce nu, doar e ceva normal în zilele noastre. Împlinise 31 de ani când, în vara anului 1881, a sosit la Constanţa. Iată cum găseşte oraşul un alt mare scriitor, danezul Hans Christian Andersen, în anul 1841: „Case sărăcuţe formau strada principală, care era destul de lată şi ici-colo zăceau coloane de marmură şi piatră cenuşie, care, după înfăţişare aparţineau unei epoci mai vechi… Imediat lângă oraş erau rămăşiţele destul de mari ale Valului lui Traian, care s-ar fi întins de la Marea Neagră până la Dunăre. Cât putem vedea în jurul nostru, observăm numai marea sau o stepă imensă”.

Exact 40 de ani mai târziu sosea în Constanţa Mihai Eminescu. Pe 16 iunie 1881 îi scrie, de pe malul mării, Veronicăi Micle: „Am venit ieri şi am făcut deja două băi de mare, care promit a-mi face mult mai bine… Constanţa e un mic orăşel îndestul de frumos… O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire albă, care pluteşte pe o parte a apei. Restul rămâne în întuneric şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră”.

Doi ani mai târziu publică elegia „Mai am un singur dor”. Sentimente de tristeţe, melancolie, regret şi amintirea mării îl îndeamnă să o scrie. La 2 februarie 1883 Eminescu este trimis la Sanatoriul Ober-Dobling, unde stă până în februarie 1884. Boala, dar şi tratamentul inadecvat, îl slăbesc. Scrie ultimul său articol la 13 ianuarie 1889.

Joi, 15 iunie acelaşi an, viaţa va părăsi trupul poetului, cauza decesului fiind o sincopă cardiacă. Avea să fie, însă, înmormântat nu pe malul mării, conform dorinţei sale, ci la cimitirul Bellu, „între un tei şi un brad”: „Mai am un singur dor: / în liniştea serii / Să mă lăsaţi să mor / La marginea mării; / Să-mi fie somnul lin / Şi codrul aproape, / Pe-ntinsele ape / Să am un cer senin”..

Sursa: http://www.lovendal.net/wp52/eminescu-in-slip-la-mare/

Lasă un răspuns