Iubirea si timiditatea

A fost odatã un bãiat care s-a nãscut bolnav, o boalã care nu avea leac. Avea 17 ani si putea sã moarã în orice clipã. Mereu a trãit în casã, în grija mamei sale. S-a sãturat de asta si s-a decis sã iasã doar o singurã datã. I-a cerut voie mamei sale, iar ea i-a dat voie. Mergând pe ulite a vãzut multe magazine. Trecând pe lângã un magazin de muzicã si uitându-se în vitrinã, observã prezenta unei fete drãgute de vârsta sa.

A fost dragoste la prima vedere. A deschis usa si a intrat uitându-se doar la dânsa. Apropiindu-se putin câte putin, a ajuns la tejghea, unde ea l-a privit si i-a zis zâmbind:
– “Pot sã te ajut cu ceva?”
În acest timp el se gândi cã e cel mai minunat zâmbet pe care l-a vãzut vreodatã în toatã viata. Simti dorinta de a o sãruta chiar în acea clipã. Zise bâlbâindu-se:
– Da, ãããããããã, mmmmmm… mi-ar plãcea sã cumpãr un CD”. Fãrã sã se gândeascã, luã primul pe care-l vãzu si i-a dat banii.
– „Vrei sã ti-l învelesc?” întrebã fata zâmbind din nou. El i-a zis cã vrea, întorcând capul. Ea s-a dus în depozit pentru ai aduce pachetul învelit si sã i-l dea. El l-a luat si a iesit din magazin.

S-a dus acasã, iar din acea zi a vizitat magazinul în fiecare zi ca sã cumpere un CD. Fata i le împacheta mereu ca apoi sã le ducã acasã si sã le punã în dulap. El era prea timid ca sã o invite sã iasã împreunã si chiar dacã încerca, nu putea.
Mama sa a aflat acest lucru si a încercat sã-l încurajeze ca sã prindã curaj, asa cã a doua zi el s-a îndreptat spre magazin cu curaj. Ca si în celelalte zile, a cumpãrat din nou un CD, si, ca de obicei, ea s-a dus în spate ca sã i-l împãtureascã. El a luat CD-ul; iar în timp ce ea nu se uita, i-a lãsat repede numãrul sãu de telefon pe tejghea si a iesit în fugã din magazin.

– „Trrrrrr” !!! Mama sa rãspunse:
– „Alo?”, era fata, a întrebat de fiul sãu, iar mama, începu sã plângã în timp ce-i spunea:
– “Nu stii? a murit ieri”. Avu loc o tãcere profundã, cu exceptia plânsetului mamei sale.
Mai târziu, mama intrã în camera fiului sãu pentru a-si aminti de el. Ea s-a decis sã înceapã sã-i admire hainele, asa cã a deschis dulapul. Mare-i fu surpriza sã vadã multitudinea de CD-uri învelite, nici unul nu era deschis. Vãzând atâtea deveni curioasã si nu putu sã se abtinã, luã unul si se asezã pe pat ca sã-l vadã; pe când fãcea acest lucru, o bucãticã de hârtie a iesit din cutia din plastic. Mama a luat-o ca s-o citeascã si zicea:
– “Bunã!!!, esti super chipes, vrei sã iesi cu mine?…Sofía.”
Emotionatã, mama a desfãcut bucatã de hârtie dupã bucatã din diferite CD-uri si acestea spuneau acelasi lucru.

Morala: Asa e viata, nu astepta prea mult ca sã-i spui persoanei speciale ceea ce simti. Spune-i azi. Mâine poate fi prea târziu.

3 comentarii

  1. napster.b   •  

    Foarte frumoasa povestea… poate ca ea se regaseste si printre prietenii nostrii intr-un fel sau altul. Morala este foarte subiectiva si „spune bune ce spune” e bine sa retineti morala.

    Bravo Octav pt poveste…super!

  2. dzd   •  

    e buna morala…si totusi …nu e bine sa fii nici grabit…

  3. Cristian   •  

    trista,cred ca asa o sa mi se intample si mie,pt ca nu am tupeu sa zic nimic unei persoane de care imi place

Lasă un răspuns